“Faptul ca atacurile au fost semnalate pe parcursul intregii ierni, cand toti ursii hiberneaza, ne face sa credem ca nu este vorba despre un animal normal. Mai mult, urmele lasate la fata locului sunt mai mari decat ale ursului brun, iar ghiarele au o lungime de aproape 30 de centimetri. Nu stim exact ce este”, afirma domnul Matei Flueraru, profesor la Facultatea de Agronomie, specialist in viata animalelor din Romania.
Faptul ca atacurile au avut loc doar in iarna aceasta, ii face pe specialisti sa mearga pe doua piste in depistarea animalului vampir. Prima ar fi aceea ca ursul, ajuns la maturitate, a suferit anumite modificari genetice si comportamentale si a... innebunit, purtindu-se ca atare. A doua varianta este aceea conform careia ursul s-ar afla intamplator in acea zona, fiind scapat, evadat de cine stie unde.
“Dupa marimea labelor pare a avea inaltimea unui urs grizzly imens, dar la fata locului am gasit mereu doar fire de par brune”, spune Alexandru Mogos, localnic si vanator pasionat.
Daca la inceput animalele doborite erau mai mici, oi, caprioare, tapi, chiar porci mistreti, in ultima vreme au fost gasite lesurile unui vitel si al unui zimbru mai tinar. Asta a facut ca in zona sa se traga un semnal de alarma printre oameni, atragandu-se atentia asupra noii primejdii.
Tabla de la portiera din stanga a fost efectiv taiata
Cu toate acestea, in noaptea de 18/19 ianuarie, un localnic care se intorcea cu masina spre casa, a fost martorul unei intamplari care l-a marcat profund. Stanici Aurel se intorcea in masina sa personala, un microbus Ford de 20 de locuri. La un moment dat, in mijlocul drumului, a prins in bataia farurilor o scena hidoasa.
“Sa fi fost pe la orele 22.00 – 22.30, nu stiu exact. Am vazut la 10 metri in fata o aratare ciudata, aplecata asupra unui cerb. In primul moment am crezut ca e vorba de un mistret lovit de vreo masina. Dar in clipa in care am claxonat, aratarea s-a intors spre mine si a scos un urlet de mi-a inghetat sangele in vine. Era imens, avea vred ca aproape 2, 5 m inaltime, ridicat pe picioarele din fata si botul ii era plin de sange.”
Soferul s-a speriat atat de tare ca i se blocase mina pe schimbatorul de viteze. Abia cand animalul a pornit in salturi spre masina, a reusit sa bage in marsarier si sa accelereze. Cu toate astea, monstrul a reusit sa loveasca de doua ori microbuzul. Oglinda a zburat iar tabla de la portiera din stinga a fost efectiv taiata.
“Nu stiu cat am mers asa, ca pierdusem orice notiune a timpului. Imi era teama sa nu lovesc vreo masina care venea din spate, dar mai teama imi era de monstrul pe care il vazusem si il auzisem”.
Abia intr-un tarziu a intors masina si s-a dus spre cel mai apropiat post de Politie. Cand a ajuns acolo le-a povestit politistilor despre ce e vorba si acestia si-au luat pistoalele mitraliera si l-au insotit la locul accidentului. Ajunsi acolo nu au mai gasit decat niste urme de sange si urma de la laba din fata a ursului. Politistii erau convinsi ca vazusem niste braconieri care m-au speriat.
“Abia cand le-am aratat urmele de labe din caroserie au realizat ca lucrurile puteau fi adevarate. Numai ca fara martori sau dovezi nu am putut face mai mult.”
Cu toate stradaniile de pana acum ale oamenilor, cu toate capcanele puse si cu toate vanatorile efectuate, ursul vampir nu a putut fi vinat. Pe zi ce trece localnicii se simt tot mai amenintati si se tem sa mearga prin anumite locuri, pe unde monstrul si-a semnat aparitiile prin cadavrele lasate in urma sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti multumesc pentru comentariul transmis !
Va exista si un raspuns la el !
La final , daca comentariul tau este ANONIM ,
lasa , totusi , un nume sau pseudonim si o localitate ,
pentru a putea da si eu un raspuns !