Proprietarul poate decide, tinând cont de sfatul medicului veterinar, ce tip de hrană oferă animalului: hrană preparată în casă, hrană uscată sau conserve.
Hrana preparată în casă, spre deosebire de celelalte două tipuri, prezintă o serie de dezavantaje cum ar fi:
- dificultatea obtinerii unui raport corespunzător între diverse substante nutritive necesare organismului
- se alterează repede
- necesită destul de mult timp si muncă pentru proprietar
Hrana uscată completă satisface nevoile nutritive ale animalului, fiind totodată foarte comodă pentru proprietar. Fiind uscată se poate depozita timp îndelungat si nus e alterează, administrarea făcându-se la discretie sau sub formă de ratie. În cazul alimentatiei cu acest tip de hrană animalul trebuie să aibă permanent apă la dispozitie.
Hrana uscată completă se găseste în comert sub formă de produse diferentiate în functie de vîrstă (pentru pui, adulti sau bătrâni), stare fiziologică (gestatie, lactatie, activitate intensă), talie sau rasă. Cu cât tipul de hrană se adresează unei categorii mai restrânse, cu atât mai mult avem certitudinea că asigurăm animalului toate substantele nutritive si energetice, vitaminele si oligoelementele necesare în etapa respectivă.
Hrana din conserve are avantajul unui gust plăcut, este usor de administrat si se poate combina cu diverse alte suporturi: paste făinoase, orez sau alte cereale. Dezavantajul conservelor constă în valabilitatea mai mică fată de celelalte două tipuri, nefiind apreciată de animalele mofturoase sau acre au fost hrănite o perioadă îndelungată cu alt tip de hrană.
Ideal este să încercăm să obisnuim puiul de mic cu acest tip de hrană. În acest fel îi vom putea asigura o alimentatie corectă toată viata, adaptând tipul de hrană uscată utilizată în functie de etapa de dezvoltare a animalului si putând să-i oferim dieta corespunzătoare în cazul în care intervine o boală.
Din păcate există numeroase boli de origine nutritională (produse de o alimentatie necorespunzătoare) cum ar fi: obezitatea, demineralizarea osoasă la pui, dermatită de origine alimentară, colită, insuficientă hepato-renală.
Asadar, este foarte important ca proprietarul să inteleagă că, pentru a avea un animal sănătos, trebuie uneori să-i restrictioneze plăcerile culinare si să-l hrănească cu ceea ce îi recomandă doctorul veterinar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iti multumesc pentru comentariul transmis !
Va exista si un raspuns la el !
La final , daca comentariul tau este ANONIM ,
lasa , totusi , un nume sau pseudonim si o localitate ,
pentru a putea da si eu un raspuns !