Animale de companie de evitat

Pe piaţă se găsesc o varietate mare de animale disponibile pentru cei care doresc să-şi împartă viaţa cu un astfel de suflet.

Există, totuşi, un număr de animale, care ar trebui să fie păstrate numai în circumstanţe speciale şi numai de crescători cu experienţă.

Aceste animale pot fi periculoase atât pentru voi cât şi pentru cei din jurul vostru.

Mai jos vom prezenta (după părerea noastră) un top 5 cu astfel de animale de evitat.

1. Felinele de talie mare

Pume, lei, tigri, leoparzi şi alte feline de talie mare nu pot fi păstrate ca animale de companie. Acestea sunt puternice şi periculoase datorită mărimii lor şi ghearelor de la picioare. Poate vă găndiţi că dacă îi veţi tăia ghearele din carne, nu o să mai fie probleme. Vă înşelaţi! În primul rând, dacă nu efectuaţi corect această operaţiune, felinele, datorită dimensiunilor mari nu vor mai fi în măsură să meargă în mod corespunzător. Plus că felinele de talie mare cum ar fi tigrii îşi ucid prada prin muşcarea gâtului, nu prin sfâşiere cu unghiile.

2. Urşii

În ciuda faptului că urşii pot cântări peste 500 de kg atunci când ajung la maturitate, unii oamenii încă mai cred că pot fi tare drăguţi precum ursuleţii de pluş. Cei drept, puii de urs sunt tare atrăgători şi drăgălaşi pentru oricine, dar ei nu rămân mici pentru mult timp. Atunci când sunt nervoşi sau stresaţi, urşii, se vor ridica pe picioarele din spate şi te pot bate sau chiar omorî doar cu o singură lovitură de labă.

3. Şerpii veninoşi

Aceşti şerpi ar putea ucide dintr-o singură muşcătură, şi nu există la îndemână în cele mai multe cazuri, anti-venin suficient pentru a vă ajuta. Unele cobre pot provoca, de asemenea, durere imensă şi orbire doar prin a scuipa veninul lor în ochii tăi!. Dacă este păstrat într-o casă, trebuie să fie luate măsuri extreme de securitate, atât pentru tine cât şi pentru vecinii tăi. Totuşi dacă vă doriţi cu insistenţă o astfel de vietate, există o mulţime de şerpi de companie disponibili, care nu produc venin, fapt ce-i pot face mai siguri.

4. Primatele

Lemurii, maimuţele, cimpanzeii, babuinii şi toate celelalte animale care se încadrează în această categorie a primatelor nu pot fi adevărate animale de companie, oricât de mult ne-am dori noi. Ele sunt drăguţe şi “seamănă cu un copil”, dar nu sunt un substitut pentru copii omului. Ele, în principiu, sunt tratate ca nişte bebeluşi, puse în scutece şi plimbate cu căruciorul exact ca un copil mic. Însă dacă se supără ele încep să ţipe şi să arunce, având o adevărată criză de isterie. Dar cea mai mare problemă cu maimuţele de companie este faptul că acestea pot avea o ieşire violentă, muşcând proprietarul, fără avertisment. Totodată ele pot transmite boli precum hepatita A şi HIV-1, virusul care provoacă SIDA.

5. Lupii

De-a lungul timpului, oamenii au reuşit să domesticească câinii dar lupii şi strămoşii lor au fost prea sălbatici pentru a trăi alături de ei. Lupii au fost şi vor rămâne animale sălbatice. Ei acţionează după instinctele lor. Vânează atunci când le este foame, se joacă atunci când doresc acest lucru şi dorm în restul zilei. În cazul în care se simt ameninţaţi, ei vor ataca. Atacă în haită şi pot ucide de exemplu un cerb ajuns la maturitate fără probleme. Ca şi felinele de talie mare, ei sunt foarte greu de domesticit şi nu poţi fi sigur că ai reuşit pe deplin acest lucru.

[ FOTO ] ALMA , 2 ani : LA MULTI ANI !

Azi , ALMA , implineste doi ani ! Este 7 februarie ...

La multi ani,  sa-ti reuseasca demersurile in care te-ai bagat de ceva vreme,
mai putin egocentrism pe viitor si cand ne-om auzi sa stim diferentia lucrurile!

----------------

Nu misca ,revin !

Pisica Nebelung

Pisica Nebelung este o rasă nouă şi rară de pisică domestică.

Pisicile fondator al acestei rase sunt doi fraţi, un mascul (Siegfried) şi o femeie (Brunhilde). Aceste două pisici au fost puii rezultaţi dintr-o încrucişare între o pisică domestică Shorthair negru şi un motan care semăna cu Albastru de Rusia. 

Seigfried sa născut în august 1984 şi Brunhilde circa 5 luni mai târziu.

Numele Nebelung vine de la cuvântul german Nebel (ceaţă) şi o epopee-legendă Cântecul Nibelungilor (Nibelungenlied) care ar trebui să reprezinte blana pisicii albastre şi mătăsoase. De altfel, şi numele pisicilor sunt personaje din această epopee războinicul german Siegfried şi regina islandeză Brunhilde.

Atunci când spunem pisica Nebelung, ne gândim imediat la o pisică cu corp lung, picioare lungi, păr lung şi coadă lungă. Pisicile din această rasă cântăresc în jur de 4-6 kg iar durata de viaţă este de peste 16 ani. Ochii uşor ovali sunt de culoare verde-viu, sau uneori, de un galben-verde. Urechile sunt mari şi bine proporţionate pe cap. Corpul lung, robust şi bine musculos este acoperit de o blană moale, dublă şi mătăsoasă.

Pisica Nebelung are blăniţa frumoasă de culoare gri sau albastru înclinat către argintiu. Masculii şi într-o măsură mai mică femelele au un guler în jurul gâtului. Blana de pe coadă este mai lungă decât cea de pe corp. Smocuri de blană sunt găsite în spatele urechilor şi între degetele de la picioare. Blana ajunge la dezvoltare deplină în aproximativ doi ani. Este atât de deasă încât implică o periere de cel puţin două ori pe săptămână pentru a elimina părul căzut şi pentru a preveni încurcăturile.

Felinele din rasa de pisica Nebelung sunt vioaie, jucăuşe, afectuoase, blajine şi inteligente. Personalitatea pisicii, manierele sale, reflectă întotdeauna nivelul ridicat de inteligenţă adesea găsit în această rasă. În ciuda faptului că este o pisică activă, ea poate trăi foarte bine şi într-un apartament sau o casă, fiind un adevarat companion pentru familia voastră. Aceste pisici preferă propria familie şi păstrează de multe ori o distanţă faţă de persoanele necunoscute. Ele preferă sa-şi împărtăşească iubirea şi afecţiunea doar unor persoane bine selectate de-a lungul întregii lor vieţi.

Pisicile Nebelung sunt foarte comunicative şi vor reaminti proprietarilor lor despre problemele pe care le au. Acest lucru se întâmplă de multe ori, deoarece ele sunt foarte pretenţioase cu privire la anumite lucruri, cum ar fi curăţenia din litieră şi hrana din bolul său. Mulţi din cei care posedă o pisică Nebelung spun că de multe ori se comportă ca un căţeluş, fiind extrem de loială stapânului şi familiei lor. Se bucură mereu de un tur al casei alături de persoana sa favorită urmărindu-l din cameră în cameră. Pisica Nebelung este o pisică căreia îi place rutina şi poate necesita un pic de timp să se adapteze la schimbările din gospodărie.

Rasa de Pisica Nebelung este sensibilă şi timidă şi trebuie obişnuită cu răbdare faţă de străini, copii şi alte animale de companie. Atunci când un pisoi Nebelung este introdus în gospodărie ar trebui să se acorde suficient timp pentru a se adapta la configuraţia casei şi la membrii familiei.

Odată ce pisica Nebelung cu păr lung se simte acasă, veţi fi copleşit cu afecţiune şi îmbrăţişări; veţi avea un companion credincios de care nu vă veţi despărţi niciodată.

5 stupide povesti despre pisici

Stiai ca pisicile au fost considerate animale divine de catre egipteni intrucat le protejau recolta de soareci si sobolani? 

In ciuda popularitatii de astazi a pisicilor in randul animalutelor de companie, exista inca multe povesti neadevarate despre ele.

Iata 5 afirmatii stupide despre feline pe care multi le cred adevarate:

1 Pisicile nu sunt afectuoase

Adesea se spune ca pisicile sunt egoiste si nu manifesta afectiune. Nimic mai neadevarat! Felinele dau dovada de afectiune in mod subtil, atingandu-se de picioarele tale, de exemplu.

In plus, atunci cand le mangai incep sa toarca si se simt extrem de bine cand stau in preajma stapanilor preferati.

Mai mult de atat, atunci cand sund despartite de stapanii lor multe pisici intra in depresie si accepta cu greu sa-I inlocuiasca pe cei dragi.

2 Pisicile sunt lase

Sunt multe cazuri de pisici “eroine” aparute in presa, de-a lungul timpului.

Spre exemplu, o pisica din SUA s-a aruncat peste stapana ei surdo-muta si a inceput s-o zgarie pe fata pentru a o trezi intrucat casa era invaluita de un incendiu.

Alte persoane au povestit cum pisica lor a atacat hotul care vroia sa le pradeze casa asemeni unui caine de paza.

In Florida, un pui de pisica si-a salvat stapana de o muscatura de sarpe alertand-o exact in momentul in care era sa fie atacata.

3 Pisicile sunt proaste

Mai multe studii au demonstrate ca pisicile au o abilitate deosebita de evadare si gasesc tot timpul solutiile cele mai potrivite.

De asemenea, pisicile pot invata sa deschida usi, sa-si duca jucariile in gura sau sa aprecieze distanta pana jos astfel incat sa nu se raneasca.

Un alt exemplu pentru a demonstra ca acesta afirmatie nu este adevarat este acela ca felinele stiu exact cand vei veni acasa, cand e timpul sa manance sau sa doarma.

4 Pisicile pot vedea in intuneric

Pisicile nu au fost inzestrate cu puteri supranaturale care sa le faca sa vada obiecte in bezna totala. In schimb, ele se ghideaza cu ajutorul mustatilor.

Au in jur de 30 de fire de mustata care le ajuta sa se orienteze noaptea, chiar si in locuri necunoscute.

5 Pisicile aterizeaza in picioare

Adesea copiii “arunca” pisicile de la inaltime pentru a vedea cum acestea “aterizeaza” in picioare. Pisicile sunt intr-adevar gratioase si agile insa se poate intampla ca acestea sa cada pe-o parte sau sa-si rupa un picior cand sunt aruncate din brate pe neasteptate.

Australian Kelpie

Australian Kelpie este câinele cel mai popular şi de succes câine de pază din Australia. 

Primele date despre acest caine apar în folclorul celt. Legenda spune că primul Australian Kelpie a fost procreat de un Dingo încrucişat cu un Border Collie. Rezultatul a fost un frumos şi inteligent câine negru. Rasa a început să fie cunoscută din a doua jumătate a sec. XIX când a fost dusă în Australia unde a fost şi dezvoltată. În ciuda dimensiunii lor relativ mici, această rasă de caine a fost creată pentru a păzi turmele de vite, oi sau reni.

Australian Kelpie are un corp compact cu o greutate de 15-20 kg, înălţime 43-51 cm şi membre bine dezvoltate. Capul este lung şi îngust asemănător unei vulpi, urechile sunt ascuţite şi drepte iar coada de lungime medie este lăsată în jos. Ochii închişi la culoare sunt asemănători unei migdale. Blana este dublă, alcătuită dintr-un strat scurt şi dens şi un strat dur, impermeabil pentru vreme rea. Se întâlnesc în mai multe culori: negru, roşcat cu cafeniu, ciocolatiu şi albăstrui. Dar se întâlnesc şi exemplare cu pată mare şi albă pe piept sau doar cu câteva puncte albe.

Australian Kelpie sunt câini loiali, prietenoşi, inteligenţi, energici care necesită un loc de muncă provocator pentru a fi adevarate animale de companie. Ei au nevoie să fie stimulaţi, deoarece câinii inactivi şi plictisiţi tind să devină frustraţi, zgomotoşi şi distructivi. Cu dragoste şi atenţie personalizată, ei pot fi foarte liniştiţi şi credincioşi.

Australian Kelpie este manierat, rareori afectuos şi de obicei se ataşează de o singură persoană. Este extrem de devotat şi prietenos faţă de stăpân. Australian Kelpie se înţelege bine cu copii cu care a crescut. Nu este agresiv faţă de oameni, dar îşi va păzi şi proteja familia şi teritoriul, indiferent de risc.

Proprietarii blânzi nu se vor împăca prea bine cu această rasă. Un câine Australian Kelpie are nevoie de un proprietar care ştie să afişeze un calm natural, dar ferm, care să aibă autoritate asupra câinelui în orice moment. Dacă nu aveţi timp pentru a lucra intens şi de a exersa cu câinele tău, sau nu înţelegeţi pe deplin instictele canine şi nevoia lor de a fi conduşi, această rasă de caine nu este pentru tine.

Trebuie să facă o mulţime de exerciţii de stimulare mentală pentru a rămâne sănătoşi şi sociabili. Uşor antrenabil şi foarte inteligent, câinele Australian Kelpie reprezintă o componentă fundamentală a forţei de muncă australiene. Entuziast şi neobosit la lucru ei sunt gata sa raspundă imediat la orice semnal dat de stăpânul său, chiar şi de la o mare distanţă. Această rasă de câini nu este potrivită pentru o viaţă sedentară şi nu ar prospera intr-un apartament.

Un câine Australian Kelpie este uşor de întreţinut. Un periaj ocazional este tot ce are nevoie. Spălaţi-l numai atunci când este necesar, deoarece Australian Kelpie va elimina uleiurile naturale din stratul rezistent la intemperii şi va usca pielea.

Alimente daunatoare pentru caini

Medicii veterinarii au avertizat dintotdeauna proprietarii de caini ca alimentatia umana este toxica si otravitoare pentru caini, insa putini sunt cei care acorda atentie acestor sfaturi. Iata care sunt cele mai daunatoare alimente pentru caini, dar perfect sanatoase pentru oameni.


1. Oasele

Desi oasele reprezinta cea mai frecventa si dorita recompensa data de oameni cainilor, anual, mii de caini ajung la urgenta din cauza oaselor. In realitate, cainii sunt omnivori, nu carnivori. Majoritatea lor nu pot consuma in siguranta oasele, deoarece acestea se rup in aschii ascutite, in timp ce sunt mestecate, si se infing in tractul intenstinal, provocand rani sau rupturi cauzatoare de moarte, uneori.
Oricat ar fi de placute de caini, oasele ar trebui scoase complet din alimentatia lor, iar topul celor mai periculoase oase este pui, porc si vita.


2. Ciocolata

Cateva inghitituri de ciocolata pot provoca otravirea cainelui tau deoarece ea contine anumite substante care sunt absorbite mult mai lent la caini, devenind astfel deosebit de toxice. Rezultatele unei jumatati de ciocolata oferite unui caine de talie medie sunt: cresterea ritmului cardiac, stimularea excesiva a sistemului nervos central, contractia arterelor, iar simptomele sunt voma, diaree , neliniste, agitatie, lesin si chiar moarte, la numai patru ore dupa consumarea ciocolatei.


3. Lapte si branza

Ca si oamenii, multi caini au intoleranta la lactoza si fac diaree daca vor consuma lapte. Cainii nu au enzima necesara pentru a procesa enzima din lapte, iar reactia organismului lor va fi voma, diaree si multe late probleme gastro-intestinale. Chiar daca vezi ca ii plac produsele lactate si te gandesti ca a fost crescut cu lapte, deci nu ar putea sa-i dauneze, abtinete-te sa-i dai lapte si branza.

Branza este mult prea bogata in grasimi si consumarea ei poate duce la pancreatita, care poate deveni o afectiune fatala, ducand la o moarte dureroasa.


4. Ceapa si usturoi

Celulele rosii in numar foarte mic la caine pot fi rezultatul unui regim alimentar, in care ai mai "scapat" ceapa si usturoi, doua alimente deosebit de otravitoare pentru caini. Ingredientele toxice aflate in acestea pot duce rapid la voma si diaree, iar, in timp, la anemie, respiratie grea, stare de lesin si moarte.

Alte alimente otravitoare: struguri, strafide, avocado, iaurt, drojdie sau bicarbonat, cofeina, sunca.

Citeste mai mult pe: http://animale.acasa.ro/caini-77/4-alimente-daunatoare-pentru-caini-161982.html#ixzz1jz6kaelx

Ambasis Lala sau Chanda Lala

Ambasis Lala sau Chanda Lala este o specie de peşte originară din India, Pakistan şi Thailanda.

Datorită transparenţei corpului, Ambasis Lala mai este denumit de către acvarişti şi “peştele sticla”. Ambasis Lala este un peşte de talie mică cu o lungime de aproximativ 4-5 cm, masculul având înotătoarea anală şi dorsală de un colorit gălbui tivit cu o tentă albăstruie.

Datorită mobilităţii deosebite a acestui peşte, trebuie să le asiguraţi un acvariu de dimensiuni mai mari, iar pe fund să le puneţi nisip grosier spălat anterior. Apa să fie bine oxigenată, iar temperatura să se încadreze între 20-24°C cu o duritate ce variază între 9-23°DG. Apa poate să provină şi de la robinet dar la fiecare 10 litri de apă adăugaţi câte o linguriţă de sare. Această specie de peşti are o reacţie adversă la apa cu un pH acid. Ei preferă apa neutră, uşor bazică, cu un pH de 7-7,5.

Este important ca bazinul să fie amplasat într-o încăpere în care razele soarelui să pătrundă nestingherite. Plantele din acvariu care se vor dezvolta normal pot fi: Riccia, Ceratopteris. Hrana administrată unui Ambasis Lala poate fi formată din Cyclops şi Diaptomus.

În perioada de reproducere apa trebuie să fie foarte curată cu o temperatură de aproximativ 26 de grade si cu un nivel scăzut al pH. Acum nu mai este nevoie de a avea pietriş în partea de jos a rezervorului, dar ar trebui să fie cât mai multe plante şi să primească mult timp lumina soarelui. Perioada de reproducere la Ambasis Lala durează cam 3-6 zile, timp în care culoarea se schimbă.

Femela Ambasis Lala depune pe rădăcinile plantelor 9-11 icre la o pontă iar eclozarea are loc după 20-30 de ore. Embrionii se vor dezvolta destul de rapid mai ales dacă le sunt oferite toate condiţiile: apa într-o stare foarte bună. şi hrană. Aceştia vor avea o lungime de 1-2 mm, iar după 4-5 zile vor începe să caute hrana formată din nauplii de Ciclops.

Se dezvoltă  destul de repede ajungând la maturitate sexuală la circa 4 luni, iar la 6 luni deja au dimensiunile normale ale unui adult. Ambasis Lala poate avea companie într-un acvariu cu alte specii de pesti ce au un caracter asemănător lor.

CAMELEONUL

Cameleonul este un animal de companie exotic, care în ultimul timp a început să fie destul de cunoscut şi în ţara noastră. Adaptarea unică pentru alpinism, capacitatea unora de a-şi schimba culoarea, sunt caracteristici ce fac cameleonii deosebiţi în lumea animalelor de companie. Aceste reptile trăiesc în Africa – Madagascar, Europa – Spania şi Portugalia şi în sudul Asiei – Sri Lanka.

Cameleonii variază foarte mult în dimensiune şi structura corpului. Astfel în funcţie de subspecii, lungimea totală maximă variază de la 3,3 cm (Brookesia Minimele fiind una din cele mai mici reptile de pe pamânt) până la 68,5 cm (Furcifer Oustaleti). Cameleonul este zigodactil: pe fiecare picior, cele cinci degetele de la picioare sunt contopite într-un grup de două şi un grup de trei, oferindu-i piciorului un aspect de cleşte. Fiecare deget de la picior este echipat cu o gheară ascuţită pentru a obţine tracţiune pe suprafeţele lemnoase ale copacilor.

Ochii acestor reptile sunt o altă caracteristică distinctivă. Ei se pot roti la 360 de grade şi se pot concentra separat mişcându-se independent unul de celălalt, pentru a observa două obiecte diferite în acelaşi timp. Atunci când prada este vizualizată, ambii ochi pot fi concentraţi în aceeaşi direcţie, oferindu-i o viziune stereoscopică şi o percepţie exactă a lungimii până la ea. Cameleonul are o vedere foarte bună pentru o reptilă, permiţându-i să poată vedea insecte mici, de la o distanţă de 5-10 m.

Cameleonul mai are încă o  caracteristică ce-i face unici în lumea lor – limba. Limba se extinde, mai repede decât ochiul omenesc poate vedea, la lungimi de două ori mai mari decat corpul său. Este un aranjament complex de oase, muşchi şi tendoane care înşfacă prada în aproximativ 30 de miimi de secundă. La vârful acestei limbi elastice există un mucus gros care formează o ventuză. După ce vârful se lipeşte de un element al prăzii, este trasă rapid înapoi în gură, unde cameleonul cu maxilarele sale puternice, zdrobeşte şi consumă hrana.

În ciuda celor două caracteristici unice din lumea reptilelor, cameleonul este cel mai bine cunoscut pentru capacitatea lor de a-şi schimba culoarea. Exemplarele tinere de obicei, au o culoare gri mat spre maro, nuanţe care se pot schimba doar un pic. Dar de la aproximativ 5 luni, cameleonul are abilitatea de a-şi schimba culorile într-o gamă mai largă, inclusiv verde, verde albastru, turcoaz si negru. Culorile se schimbă ca raspuns la excitare, stres, temperatură, condiţii de iluminare, prezenţa unui alt cameleon, şi alte influenţe ce pot aparea în viaţa lor.

Cercetările sugerează că semnalizarea socială a fost principalul motiv din evoluţia schimbării culorilor, iar camuflajul a evoluat ca o preocupare secundară.

Cameleonul tinde să arate culori mai închise, atunci când este înfuriat, când încearcă să sperie sau să intimideze alte persoane.

La polul opus – o stare de spirit de bine, de fericire este prezentă atunci când cameleonul reflectă culorile strălucitoare.

Papagalul Ara cu guler galben

Papagalul Ara cu guler galben este unul dintre acei fabuloşi “mini” papagalii ara. 

Ei locuiesc în medii foarte variate de la păduri umede la zonele agricole.

Ca poziţionare pe glob, habitatul lor natural se găseşte în nordul şi estul Boliviei, estul Braziliei, sudul şi nordul Paraguayului şi nord-vestul Argentinei. Numele vine de la gulerul galben ce se extinde şi în partea din spate a gâtului. Aceşti papagali au un grad de vorbire limitat dar sunt nişte păsări de companie minunate datorită caracterului lor vesel şi jucăuş.

Sunt asemanători la culoare cu papagalii Ara cazoni (milităroşi), doar că fruntea lor este de culoare gri închis. Pielea facială este albă şi are pene negre ce formează linii. Marginile aripilor sunt albastre, în principal pe penele primare. Papagalul Ara cu guler galben are coada lungă şi conică de culoare albastră la vârf şi devine brun-roşcat spre bază. Partea inferioară a cozii şi a penelor de zbor este de culoare galbenă. Picioarele sunt de culoare roz, iar ochii sunt portocalii.

Pentru cei care îşi doresc o pasare de apartament mai mică, Papagalul Ara cu guler galben este ideal. Sunt foarte inteligenti şi prietenoşi dorindu-şi mereu atenţie şi chef de joacă cu ei. Cu o dispoziţie bună spre învăţare şi răspunzând bine la comenzi sunt ideali pentru începători. Tipic papagalilor Ara, ei pot fi uneori şi irascibili, preferând doar o singură persoană de care să asculte. În ciuda dimensiunii lor mici pot avea o voce puternică şi dură.

Toţi papagalii Ara au nevoie de multă energie ca să fie sănătoşi, de aceea trebuie hrăniţi cu o dietă granulată sau extrudată iar suplimentar să li se dea fructe şi legume proaspete. Pentru menţinerea în stare bună a penajului este necesar ca periodic să li se facă baie sau duş. Dacă este cald, puteţi scoate colivia afară ca să-i faceţi duş iar apoi să-l lăsaţi să se usuce în razele solare. Deoarece papagalul Ara cu guler galben este o pasare zburătoare puternică trebuie să-i tăiaţi cu grijă o parte din penele principale de zbor astfel încât doar să planeze.

Colivia trebuie să fie mare şi spaţioasă pentru ai permite mişcarea în bună voie cu dimensiuni de cel puţin 90x90x180cm. Sezonul de împerechere al acestor păsări este de obicei primăvara şi începutul verii. Clocesc 2-4 ouă iar perioada de incubaţie sete de 23-27 zile.

Papagalul Ara cu guler galben în privinţa cutiilor ciubar, se simte mai bine în unele care să aibă dimensiunile de aproximativ 30x30x60cm. Un culcuş excelent pentru cuib ar fi talaşul de pin.

Asemănări şi diferenţe între un hamster şi un gerbil

Cei care-şi doresc un animal de companie mic în casă, decid că un hamster sau un gerbil este cea mai bună opţiune. Pentru a face cea mai bună alegere şi care să se muleze pe dorinţele voastre vă prezentăm câteva asemănări şi diferenţe între un hamster şi un gerbil.

Una dintre diferenţele principale între hamster şi un gerbil este nevoia de socializare. Gerbilii în sălbăticie, pentru cea mai mare parte a timpului, trăiesc în grupuri.. Astfel gerbilii solitari în cuşcă pot fi destul de nefericiţi. Deci, dacă vă hotărâţi spre a cumpăra gerbili, pentru a nu suferi de singurătate este indicat să fie măcar două exemplare. Dacă cineva doreşte să aibă gerbili dar să nu fie o familie, atunci este indicat să aleagă doi gerbili de sex masculin. Asta pentru că femelele tind să fie mai agresive una cu alta iar barbaţii se înţeleg mult mai bine. Cu toate acestea, atunci când îi obţineţi, este mai înţelept să vă luaţi gerbili mai tineri pentru o adaptare mai uşoară.

Hamsterii dimpotrivă, tind să nu aibă nevoie de un prieten în captivitate. Deci, dacă se caută un animal de companie mic şi singur, hamsterul poate fi cea mai bună alegere. Femelele hamsteri (la fel ca la gerbili) tind sa fie agresive între ele, de aceea este recomandat să se evite o cuşcă cu doi hamsteri de sex feminin împreună. Doi hamsteri de sex masculin sunt ideali.
O altă mare diferenţă între un hamster şi un gerbil este perioada de dormit. Hamsterii sunt nocturni, şi vor petrece cea mai mare parte a zilei dormind. Gerbilul captiv este diurn, şi prin urmare nu va perturba somnul cuiva prin amestecarea sau săparea de canale şi cotloane în jurul locului de dormit din cuşcă. Concluzia, gerbilului îi place mai mult să se joace în timpul zilei, în timp ce hamsterul nu poate fi atât de fericit cînd îl veţi trezi pentru câteva runde de joacă.

Hamsterul şi gerbilul mănâncă practic acelaşi regim alimentar. Cu toate acestea, gerbilul este predispus la dureri de burtică sau chiar diaree datorită unui exces de legume verzi sau fructe. Cei mai mulţi gerbili se bucură de fructele şi legumele pe care i le daţi, dar acestea trebuie să fie întodeauna într-o cantitate mică.

Ambele animaluţe de companie au nevoie de o mulţime de exerciţii. O roata este benefică atât pentru hamster cât şi pentru gerbil. Atenţie, roata să fie compactă şi nu cu spiţe în care şi-ar putea prinde coada sau picioruşele. Gerbilul prezintă un risc mai mare de deshidratare la temperaturi mai mari. Astfel, este indicat ca în acvariul sau cuşca lui să fie o temperatură de aproximativ 20-25°C.

Atât hamsterul şi gerbilul pot fi uşor obişnuiţi să nu muşte atunci când îi scoateţi din căsuţa sa. Cu toate acestea, hamsterul este un pic mai predispus la muşcătură. Acest lucru poate apărea în cazul în care animalul de companie este speriat brusc sau în cazul în care este trezit dintr-un somn adânc. Aceste specii de rozătoare au aceeaşi durata medie de viaţă, de aproximativ trei ani. S-au întâlnit şi cazuri când au trăit chiar şi până la şapte ani, dar mai rar.