CERCETĂRI PRIVIND GASTROENTERITA HEMORAGICĂ CU PARVOVIRUS LA CÂINE

Afecţiunile canidelor reprezintă un factor din ce în ce mai important al patologiei veterinare generale, în contextul în care câinele devine din ce în ce mai „urbanizat".
Drumul parcurs de la Canis lupus, un animal puternic şi feroce, la Canis familiaris, prima specie domesticită, supus şi prietenos, a fost incredibil de lung.
Prietenia şi tovărăşia omului nu a reprezentat întotdeauna un avantaj. Interesele acestuia, selecţia pentru accentuarea anumitor caracteristici folositoare lui, au dus treptat la diminuarea rezistenţei naturale ale speciei canine.
Specia este supusă celor mai diverse îmbolnăviri, în care un important rol îl ocupă virozele ce afectează mai ales tineretul.
Dintre acestea, parvoviroza este considerată ca fiind cea mai periculoasă boală virală, răspândită pe tot globul, cu o incidenţă variabilă de la tropice până în ţinuturile polare.
Această entitate determină pierderi însemnate în canisele de câini utilitari, dar şi în rândul animalelor de companie, ceea ce impune necesitatea unui diagnostic precoce, dar şi a aplicării măsurilor de imunoprofilaxie.
Iniţial, datorită imperfecţiunii metodelor de diagnostic şi de prevenire, dar şi a faptului că infecţiile cu parvovirus la câine erau relativ de dată recentă, parvoviroza nu a putut fi stăvilită, din contră a căpătat o mare extindere şi cu pierderi importante.

Stadiul actual al cunoaşterii infecţiilor cu parvovirus

Investigaţiile efectuate în cadrul a 3 cabinete veterinare din Moldova, pe un număr de 1962 de câini de rase şi vârste diferite, în cursul anilor 2000- 2004, au evidenţiat următoarele aspecte :
-Din totalul de 1962 de câini cu diferite entităţi diagnisticate, un număr de 288 (14,62") au prezentat simptome de parvoviroza;
- Cele mai multe cazuri de îmbolnăvire au fost diagnosticate în primele 6 luni ale anului, cu o variaţie a prevalenţei cuprinsă între 8,68% în luna iunie şi 12,15 % în lunile ianuarie şi martie. În acelaşi timp, s-a constatat o scădere a îmbolnăvirilor în lunile mai (9,67%), iunie (8,68%), iulie (0%), august (0%) şi din nou o scădere a numărului de îmbolnăviri în lunile noiembrie şi decembrie (7,95%);
-În majoritatea cazurilor, îmbolnăvilrile s-au înregistrat la vârsta tînără, până la 14 săptămâni, 240 de animale, ceea ce reprezintă 83,34%. Aceasta demonstrează sensibilitatea crescută a acestora faţă de infecţia cu parvovirus. Frecvenţa bolii scade odată cu înnaintarea în vârstă;
-Prevalenţa diferă şi în funcţie de rasă. Astfel, o frecvenţă crescută a îmbolnăvirilor s-a observat la câinii Ciobănesc german (15,34%), urmată în ordine descrescătoate de Doberman (13,19%), *****er (11,84%), Comună (11,45%), Brack (11,11%), Ciobănesac mioritic (12,19%), Dog german (9,34%), Dalmaţian (9,34%) şi Collie (8,33%);
-Frecvenţa îmbolnăvirilor de parvoviroză diferă şi în funcţie de modul de întreţinere.
Astfel, 64,23% din cazurile de îmbolnăviri, sau înregistrat la animalele menţinute în stare de libertate (câinii comunitari sau cei liberi în curte) şi numai 33,77% la cei în stare închisă (legaţi în curte sau în cuşti);
-Clinic, majoritatea cazurilor de parvoviroza s-au manifestat sub forma unei gastroenterite hemoragice (96,41%) şi numai 3,59% cu sindrommiocardic;
-Din cele 288 de îmbolnăviri, un număr de 47 (16,31%) au avut o evoluţie supraacută, 214 (70,85%) evoluţie acută şi 37 (12,84/) o evoluţie subacută a bolii.
În evoluţiile uşoare, animalele bolnave prezentau numai vărsături sporadice.
În schimb, în evoluţiile grave, s-au observat vărsături, tuse depresivă, tulburări circulatorii (cord ritmic şi puls slab), stare subfebrilă (39,5-40°C) şi tulburări digestive exprimate prin diaree cu materii fecale de consistenţa unui terci subţire, cu miros caracteristic fetid, înţepător, pentru ca ulterior să devină mucosanguinolent sau hemoragie.
Investigaţiile privind unele modificări ale sângelui (numărul de globule roşii, numărul de leucocite, hemoglobina, volumul eritrocitar mediu, hematocritul, valoarea hemoglobinei eritrocitare medii şi proporţia în volumul de eritrocite ocupată de hemoglobina), efectuate pe un număr de 10 căţei cu simptome de parvoviroză, în momentul prezentării la consultaţie şi după 5 zile de tratament, au evidenţiat o scădere a numărului de globule roşii şi de leucocite (anemie şi leucopenie) şi valori sub media normală a celorlalte constante;
Examenul hematologic efectuat după 5 zile de tratament medicamentos, a evidenţiat o creştere uşoară a numărului de hematii (în 90%) din cazuri şi o leucopenie la 60% din cazurile examinate.

Investigaţii privind izolarea, selectarea şi atenuarea parvovirusului canin

Cercetările au dus la obţinerea următoarelor rezultate:
- S-a reuşit izolarea pe culturi de fibroblaste de embrioni de găină în vârstă de 9-10 zile, provenite din ouă convenţionale, nu număr de 30 tulpini de virus, din materii fecale 10 (33,34%) şi din mucoasa intestinală 20 (66,66%). Aceasta, ne permite să afirmăm că pentru replicarea şi izolarea parvovirusului pot fi utilizate culturile de fibroblaste de embrioni de găină;
- Prezenţa virusului şi valorile tritrului, determinat prin reacţia de hemaglutinare faţă de globulele roşii de porc a fost diferit în funcţie de provenienţa antigenului.
Astfel, cele mai crescute valori, de până la 1/1024, s-au obţinut la probele de materii fecale şi mai scăzute, de până la 1/128 la cele din mucoasa intestinală;
-Cercetările privind atenuarea parvovirusului canin, prin treceri succesive pe fibroblaste de embrioni de găină au evidenţiat o comportare diferită a celor 10 tulpini izolate din materii fecale şi din mucoasa intestinală.
Astfel, la un număr de 8 (80%) tulpini, titrul hemaglutinant al lichidului viral a scăzut de la 1/64 la 1/16 sau 1/8, iar la 2 (20%) tulpini, valoarea titrului s-a menţinut la aceeaşi valoare (1/8) şi după 12 pasaje succesive.
Această scădere a titrului hemaglutinant, semnifică o atenuare (avianizare) a patogenităţii virusurilor, iar menţinerea titrului la aceleaşi valori indică, pe lângă o adaptare mai rapidă la noile condiţii de mediu şi o mai mare stabilitate.

Cercetări privind semnificaţia diagnostică a examenului serologic

Se fac referiri la activitatea de hemaglutinare a parvpvirusului canin izolat, asupra
hematiilor de porc şi cal, ca şi la semnificaţia testului de inhibare a hemaglutinării.
Cercetările s-au efectuat pe un număr de 70 de probe (35 de materii fecale şi 35 de sânge), recoltate de la câini cu simptome de boală (25 câini) şi fără manifestări clinice (10 câini).
Prin testul de hemaglutinare s-a evidenţiat prezenţa virusului în toate probele de materii fecale examinate, ceea ce confirmă diagnosticul de parvoviroză, ca şi elimintrea lui în mediul exterior. în schimb, valorile titrului viral diferă în funcţie de originea hematiilor, ca şi de faza de evoluţie a bolii în momentul recoltării probelor de materii fecale.
Din cele 35 probe examinate privind prezenţa şi activitatea hemaglutinantă a virusului faţă de globulele roşii de porc, 19 (44,06%) au aglutinat până la titrul de 1/64, iar 16 (55,94%) la titruri cuprinse între 1/128 şi 1/4096.
În schimb, titrurile sunt mai scăzute atunci când pe aceleaşi probe s-a folosit în reacţie globulele roşii de cal, fiind cuprinse între 1/64 (64,57%) şi 1/2048 (31,34%).
Aceasta, ne determină să afirmăm că, pentru o mai bună apreciere a titrului viral din materii fecale necesar diagnosticării bolii, să se utilizeze hematiile de porc. Investigaţiile privind prezenţa parvoviruului în materii fecale, ca şi prezenţa anticorpilor serici sprecifici în serul animalelor cu şi fără manifestări clinice de parvoviroză, au evidenţiat că :
- anticorpii sunt prezenţi în toate cele 25 (100%) probe de ser prvenite de câinii cu simptome digestive de diferite intensităţi (grupa a I-a şi a IIa) şi numai la 7 (70%) animale din 10 fără manifestări digestive (grupa a III-a);
- valorile titrurilor anticorpilor inhibitori ai hemaglutinării diferă şi în funcţie de intensitatea manifestărilor, fiind mai scăzute (1/2-1/16) la animalele cu simptome incipiente (grupa a I-a) şi mai crescute (1/8- 1/1024), la cele cu simptome digestive avansate;
- se remarcă o bună corelare a prezenţei virusului în materii fecale cu prezenţa anticorpilor specifici în serul sangun. Astfel, la toate animalele cu simptome digestive de boală în diferite faze ale evoluţiei (grupa a I -a şi a II-a), prezenţa virusului în fecale este însoţită de prezenţa anticorpilor serici, dar valorile titrurilor diferă, fiind mai crescute de până la 1/1024 la animalele din grupa a I-a şi de 1/4096 la cele din grupa a II-a, comparativ cu valorile titrurilor anticorpilor serici, care sunt mai mici (1/16 la animalele din grupa a I-a şi până la 1/1024 la cele din grupa a II-a);
-la animalele din grupa a III-a, fără manifestaţi digestive, virusul a fost prezent la 6 (60%) probe şi la un titru scăzut cuprins între 1-2 şi 1/32;
-prezenţa virusului în materii fecale, ca şi prezenţa anticorpilor serici, deşi la titruri scăzute, semnifică o infecţie subclinică, fără manifestări evidente, dar cu răspuns imun.
Investigaţiile efectuate pe un număr de 20 câini, cu simptome de gastroenterită hemoragică, în faza incipientă a evoluţiei, pe probe de materii fecale recoltate timp de 8 zile succesiv, au evidenţiat o creştere a titrului hemaglutinant de la 1/2 în prima zi de examinare la 1/4096 în a 3-a zi şi o scădere progresivă până la valori de 1/2 în a 7-a zi.
De asemenea, s-a constatat că durata stării de eliminator de virus prin materii fecale, la animalele cu simptome de gastroenterită, nu depăşeşte 7-8 zile.

Cercetări privind modificările morfopalogice în parvoviroza canină

În urma necropisei a 17 cadavre şi a examenelor efectuate s-au evidenţiat următoarele:
- aspectul deshidratat şi mizerabil al cadavrului, cu mucoasele aparente anemice şi un miros specific caracteristic ;
- intestinul cu aspect boselat, mărit în volum, pichetat cu puncte hemoragice, lipsit de conţinut alimentar şi cu leziuni, iniţial de enterită catarală, apoi cataral hemoragică şi ulterior hemoragică difuză;
- microscopic, s-a evidenţiat iniţial o distrofie mucinoasă a mucoasei intestinale, caracterizată prin hipertrofia celulelor caliciforme, iar ulterior leziunea de enterită hemoragică difuză, cu peretele intestinului puternic infiltrat hemoragie şi atrofia vilozităţilor intestinale;
-examenul electronomicroscopic în transmisie directă, a evidenţiat în
numeroase celule din straturile profunde ale epiteliului pavimentos stratificat, de pe suprafaţa dorsală a limbii, incluzii intranucleare, ca formaţiuni rotunde sau ovale, margini regulate şi cu aspect cromatic mai dens.

Rezultate recente privind conduita terapeutică în parvoviroza canină

Sunt prezentate rezultatele obţinute în urma folosirii a două formule medicamentoase în tratamentul a 70 de căini cu manifestări de gastroenterită hemoragică, în diferite faze de evoluţie.
Cele mai bune rezultate s-au obţinut la animalele, 35 la număr, tratate după schema o medicamentoasă noua (pusa la punct recent !) unde 77,15% s-au vindecat, comparativ cu o schemea mai veche, utilizata in anii 90 dupa care vindecările au fost mai scăzute (68,57%).
Nu s-a observat nici o diferenţă în ceea ce priveşte utilizarea, pentru prevenirea
complicaţiilor a ampicilinei sau a streptomicinei.
Pe baza rezultatelor obţinute s-au putut sintetiza un număr de 37 concluzii generale, care evidenţiază că:
- parvoviroza canină (gastroenterita hemoragică) este răspândită într-un procent ridicat în populaţia canină comparativ cu alte entităţi morbide;
- frecvenţa diferă în funcţie de de vârstă, rasă, sex, sezon şi mod de
întreţinere;
- evoluţia îmbracă fie un sindrom enteric fie unul miocadic;
- virusul poate fi izolat pe fibroblaste de embrion de găină;
- trecerea succesivă pe fibroblaste de embrion de găină, în vîrstă de 9-10 zile, determină o reducere a patogenităţii (avianizare);
- testele de hemaglutinare faţă de globulele roşii de porc şi inhibarea hemaglutinării pot fi folosite în diagnosticul bolii;
-aspectul deshidratat al cadavrului ca şi leziunile de enterită hemoragică difuză cu atrofia vilozităţilor şi prezenţa incluziilor intranucleare în epiteliul pavimentos stratificat de pe faţa dorsală a limbii au valoare diagnostică;
- tratamentul medicamentos cmplex aplicat precoce poate fi aplicat cu succes.