-------------------
CÂINELE ''CREDINŢA''
Incredibil !
Acesta este 'Credinţa'
Este un câine născut în Ajunul Crăciunului anului 2002. S-a născut cu 3 picioare - 2 sănătoase cele de la spate şi unul din faţă anormal, care a trebuit amputat. Desigur nu putea să meargă când a fost fătat. Oricum mama lui l-a părăsit.
Primul său stăpân nu a crezut că poate supravieţui şi de aceea s-a gândit că ar fi mai bine să-l “adoarmă”.
Insă noul stăpân, Jude Stringfellow, la întâlnit si a dorit să aibă grijă de el. Ea a fost hotărâtă să antreneze acest câine şi să-l înveţe să meargă singur.
De aceea l-a botezat CREDINŢA
Pentru început ea a pus câinele “Credinţa” pe o placa de surfing pentru a-l obişnui cu mişcarea.
Mai târziu ea a folosit unt de cocos pe o lingură scobită, ca momeală şi recompensă pentru ca el să stea vertical (pe picioarele din spate) şi să ţopăie în jurul ei.În acelaşi timp, alt câine din casă îl ajuta şi-l încuraja de asemenea să meargă. În mod uimitor, după numai 6 luni, ca o minune, Credinţă a învăţat să stea în echilibru pe picioarele din spate şi prin sărituri să meargă.
După un alt antrenament în zăpadă, el a învăţat să meargă –păşind ca o fiinţă umană.
Lui Credinţă îi place acum să se plimbe. Oriunde se duce, atrage toţi oamenii în jurul său. Acum a devenit faimos pe scena internaţională. A apărut în ştiri de presă şi în programe TV. A fost tipărită şi o carte despre el, numită “ Cu puţină Credinţă” şi se consideră că o să apară în unul din filmele Harry Potter.
Actualul stăpân, Jude Stringfellow, care l-a învăţat să meargă, pregăteşte o călătorie în jurul lumii pentru a predica - faptul că cineva, în ciuda unui corp imperfect, poate avea un suflet perfect.
Totdeauna în viaţă există lucruri nedorite. Probabil cineva se va simţi mai bine dacă altcineva îşi schimbă punctul de vedere, spre altă direcţie.
Sper că acest mesaj va aduce fiecăruia un nou mod de a gândi despre ceilalţi şi că fiecare poate aprecia şi poate mulţumi pentru fiecare zi minunată care urmează.
Credinţă este o demonstraţie continuă a Puterii Vieţii !
-----------
Primit de la EVA F. - SIGHISOARA
Stramosul crocodilului era ardelean
Fosila reprezinta craniul unei specii de crocodili care nu a mai fost intilnita pana in prezent si este intr-o stare perfecta de conservare si a fost descoperita imprejurul localitatii Oarda de Jos, in apropiere de Alba Iulia, alaturi de mai multe resturi fosile de crocodil si de dinozaur.
Cum in apropierea craniului au fost descoperite resturile fosilizate ale unui Telmatozaur al carui femur prezenta urma unei muscaturi masive de crocodil, s-a tras concluzia ca cele doua animale au murit impreuna, crocodilul incercand sa vineze dinozaurul ierbivor.
\***\
Descoperirea craniului da peste cap ipotezele geologilor care spun ca in vremea Cretacicului Superior singura zona uscata de pe teritoriul Romaniei era cea a Hategului, acolo unde au fost descoperite si resturile unor dinozauri pitici. In felul acesta, se pare ca specialistii vor trebui sa emita noi ipoteze, luind in calcul si posibilitatea ca alte zone, precum Alba Iulia, sa fi fost oaze terestre unde fauna a avut o evolutie speciala.
------------
de Mihai Cristian
Violenta la animalele de casa
Recent, un cercetator francez a atras atentia asupra violentei crescande la animalele de casa. El a aratat ca in ultimii 10 ani, numarul persoanelor atacate de animalele de casa a crescut foarte mult. Desi pare paradoxal, cele mai multe accidente au la origine ciinii si pisicile, ponderea acestora fiind de 67% la ciini fata de 33% la pisici. Publicarea studiului a impartit deja lumea stiintifica in doua tabere. Prima tabara spune ca din toate timpurile aceste atacuri au existat doar ca nu au fost inregistrate statistic. Cea de a doua tabara afirma ca animalele de casa sufera unele modificari genetice si ca din cauza asta isi ataca stapanii. Charles Tibaut, unul dintre cei implicati in studiu, afirma ca: “La animale, ca si la oameni, evolutia poate fi descrisa sub forma unei sinusoidale. Porneste de jos pentru ca, atingand nivelul maxim, sa avem de-a face cu o degenerare a speciei. Din cauza asta animale de casa, considerate inofensive, ajung sa se manifeste violent, chiar impotriva propriilor stapani.”
Mai mult, in studiu se arata ca mutatiile genetice au legatura directa cu schimbarile de clima.
“In zonele impadurite, de exemplu, la majoritatea animalelor este foarte dezvoltat simtul de vinatoare. Sau, in zonele de desert, cel mai puternic va fi instinctul de conservare”.
Mergandu-se pe aceste principii, s-a constatat ca in zonele in care exista o poluare masiva, o serie de capacitati ale animalelor sunt afectate, animalele comportindu-se in afara oricaror tipare. Distrugerea mediului are ca efect scaderea imunitatii organismului ceea ce duce, implicit, la imbolnavirea animalelor.
“Desi pare greu de crezut, animalele de casa sunt supuse unui stres continuu, fapt care, are ca efect imediat accentuarea starii de nervozitate. Ca atare, apar situatii in care animalul isi priveste stapanul nu ca pe cel caruia trebuie sa-i dea ascultare ci ca pe o sursa de stres ce trebuie sa inceteze. Atunci apare pericolul atacului”.
Modalitatea de a veni in ajutorul animalelor sunt orele la un psiholog de specialitate, singurul care poate sa-i ajute sa depaseasca starile de nervozitate. In plus, nu se recomanda castrarea animalului.
“Energia sexuala este cea mai puternica dintr-un organism. Prin castrare se impiedica eliberarea din organism a surplusului de energie si redirijarea acesteia catre alte zone ale organismului. Daca intr-o forma sau alta energia nu este eliminata, acest lucru va afecta stabilitatea psihica a animalului, creindu-i o stare de nervozitate si stres permanent. Cainii ajung sa-si muste stapanii iar pisicile sa-i atace in timpul somnului, infigandu-si dintai in carotida. Nu putine au fost decesele de pe urma atacurilor felinelor.”
In consecinta, cercetatorii atrag atentia tuturor proprietarilor de animale de casa sa supravegheze cu atentie manifestarilor zilnice ale acestora pentru a nu deveni niste victime inocente.
Ursul – vampir i-a speriat pe localnici
“Faptul ca atacurile au fost semnalate pe parcursul intregii ierni, cand toti ursii hiberneaza, ne face sa credem ca nu este vorba despre un animal normal. Mai mult, urmele lasate la fata locului sunt mai mari decat ale ursului brun, iar ghiarele au o lungime de aproape 30 de centimetri. Nu stim exact ce este”, afirma domnul Matei Flueraru, profesor la Facultatea de Agronomie, specialist in viata animalelor din Romania.
Faptul ca atacurile au avut loc doar in iarna aceasta, ii face pe specialisti sa mearga pe doua piste in depistarea animalului vampir. Prima ar fi aceea ca ursul, ajuns la maturitate, a suferit anumite modificari genetice si comportamentale si a... innebunit, purtindu-se ca atare. A doua varianta este aceea conform careia ursul s-ar afla intamplator in acea zona, fiind scapat, evadat de cine stie unde.
“Dupa marimea labelor pare a avea inaltimea unui urs grizzly imens, dar la fata locului am gasit mereu doar fire de par brune”, spune Alexandru Mogos, localnic si vanator pasionat.
Daca la inceput animalele doborite erau mai mici, oi, caprioare, tapi, chiar porci mistreti, in ultima vreme au fost gasite lesurile unui vitel si al unui zimbru mai tinar. Asta a facut ca in zona sa se traga un semnal de alarma printre oameni, atragandu-se atentia asupra noii primejdii.
Tabla de la portiera din stanga a fost efectiv taiata
Cu toate acestea, in noaptea de 18/19 ianuarie, un localnic care se intorcea cu masina spre casa, a fost martorul unei intamplari care l-a marcat profund. Stanici Aurel se intorcea in masina sa personala, un microbus Ford de 20 de locuri. La un moment dat, in mijlocul drumului, a prins in bataia farurilor o scena hidoasa.
“Sa fi fost pe la orele 22.00 – 22.30, nu stiu exact. Am vazut la 10 metri in fata o aratare ciudata, aplecata asupra unui cerb. In primul moment am crezut ca e vorba de un mistret lovit de vreo masina. Dar in clipa in care am claxonat, aratarea s-a intors spre mine si a scos un urlet de mi-a inghetat sangele in vine. Era imens, avea vred ca aproape 2, 5 m inaltime, ridicat pe picioarele din fata si botul ii era plin de sange.”
Soferul s-a speriat atat de tare ca i se blocase mina pe schimbatorul de viteze. Abia cand animalul a pornit in salturi spre masina, a reusit sa bage in marsarier si sa accelereze. Cu toate astea, monstrul a reusit sa loveasca de doua ori microbuzul. Oglinda a zburat iar tabla de la portiera din stinga a fost efectiv taiata.
“Nu stiu cat am mers asa, ca pierdusem orice notiune a timpului. Imi era teama sa nu lovesc vreo masina care venea din spate, dar mai teama imi era de monstrul pe care il vazusem si il auzisem”.
Abia intr-un tarziu a intors masina si s-a dus spre cel mai apropiat post de Politie. Cand a ajuns acolo le-a povestit politistilor despre ce e vorba si acestia si-au luat pistoalele mitraliera si l-au insotit la locul accidentului. Ajunsi acolo nu au mai gasit decat niste urme de sange si urma de la laba din fata a ursului. Politistii erau convinsi ca vazusem niste braconieri care m-au speriat.
“Abia cand le-am aratat urmele de labe din caroserie au realizat ca lucrurile puteau fi adevarate. Numai ca fara martori sau dovezi nu am putut face mai mult.”
Cu toate stradaniile de pana acum ale oamenilor, cu toate capcanele puse si cu toate vanatorile efectuate, ursul vampir nu a putut fi vinat. Pe zi ce trece localnicii se simt tot mai amenintati si se tem sa mearga prin anumite locuri, pe unde monstrul si-a semnat aparitiile prin cadavrele lasate in urma sa.
Examenul ecografic
AVANTAJELE ŞI LIMITELE ECOGRAFIEI
Dintre avantaje putem aminti următoarele:
- examenul ecografic este inofensiv (având în vedere frecvenţa şi intensitatea ultrasunetelor folosite). Nefiind o tehnică agresivă se pot face examene ecografice repetate pe acelaşi individ fără nici un risc;
- preţ de cost redus;
- este o tehnică nedureroasă;
- nu este o tehnică invazivă, deci nu afectează organismul investigat şi nici produşii de concepţie (în cazul femelelor gestante);
- rezultatele investigaţiei se obţin pe loc (în timp real);
- se obţin detalii privind forma, mărimea şi poziţia structurilor investigate, datorită posibilităţii de abordare din mai multe planuri a structurilor investigate. În acest fel se poate observa evoluţia în dinamică a diferitelor procese patologice de la nivelul structurilor investigate;
- examinarea poate fi folosită cu rezultate deosebite în domeniul medical intervenţional (puncţiile biopsice sau evacuatorii ecoghidate). În acest fel se lărgeşte aria de utilizare a tehnicii ecografice atât în domeniul intervenţional cât şi în cel clinic;
Datorită faptului că este o metodă fără riscuri atât pentru pacient cât şi pentru examinator, examenul ecografic a fost extins şi pentru diagnosticul afecţiunilor aparatului locomotor atât la animalele de companie dar şi la cele de interes economic, devenind în anumite afecţiuni un examen de rutina.
Ca dezavantaje ar putea fi citate lipsa de cooperare a animalului, aspect ce ar putea avea un caracter limitativ al acestei tehnici de investigare (practic reacţiile şi tipul comportamental pot constitui un real factor limitativ al tehnicii). De aceea fără o cooperare a proprietarului şi implicit a animalului nu se poate realiza o poziţionare şi o imobilizare optimă pe durata investigaţiei impunându-se în anumite situaţii contenţionarea şi chiar tranchilizarea animalului.
Alţi factori limitativi în examinarea ecografică pot fi : pilozitatea abundentă, prezenţa ţesutului adipos în cantitate mare.
PREGĂTIREA ANIMALULUI
Un alt dezavantaj ar fi reprezentat de imposibilitatea realizării unei pregătiri anterioare corespunzătoare pentru examenul ecografic (dieta, eliminarea conţinutului digestiv, limitarea formării gazelor la nivel intestinal, prezentarea animalului cu vezica urinară în stare de semiplenitudine în cazul examinării ei, etc), fapt ce condiţionează şi limitează de multe ori acurateţea (precizia) diagnosticului ecografic.
Alţi factori limitativi în examinarea ecografică pot fi : pilozitatea abundentă, prezenţa ţesutului adipos în cantitate mare.
PREGĂTIREA ANIMALULUI
Pentru obţinerea unei imagini de bună calitate, cât şi pentru a obţine o "fereastră acustică" optimă este necesar să se realizeze un contact perfect între sonda ecografului şi pielea animalului. Pentru aceasta este necesar să se recurgă la tunderea sau raderea părului de pe zona ce urmează a fi investigată. De la această regulă pot face excepţie animalele cu pilozitate redusă în zona ce urmează a fi investigată. Prezenţa firelor de păr determină formarea unei pelicule de aer între acestea, aer care ar duce la crearea unor artefacte, interferând astfel transmiterea ultrasunetelor.
La rasele de animale cu pilozitate redusă şi la cele cu firul de păr subţire se poate recurge doar la umectarea zonei cutanate de investigat.
Dupa raderea zonei se recomandă toaleta mecanică pentru îndepartarea firelor de păr, spălarea regiunii cu apă saponată (realizându-se astfel îndepartarea eventualelor secreţii sau altor impurităţi de la nivelul pielii), urmată de aplicarea unui strat de alcool sanitar.
După raderea zonei de investigat, pentru obţinerea unei bune "ferestre acustice" se aplică un strat de gel ecografic pe pielea animalului care se interpune între sondă şi piele astfel limitându-se interfaţa creată de stratul de aer.
În cazul în care se urmăreşte investigarea unor componente ale tractului digestiv se recomandă dietă înaintea examenul ecografic. Prezenţa conţinutului digestiv şi a gazelor la acest nivel limitează posibilităţile de investigare prin apariţia unor interfeţe care alterează calitatea imaginii ecografice şi prin reducerea (limitarea) porţiunii ce poate fi investigată (intră în imaginea ecografică).
În cazul în care animalul este adus de urgenţă la medic cu stări critice (şi nu sunt puţine astfel de situaţii), pregătirea anterioară este practic imposibil de realizat (în detrimentul calităţii actului medical).
Un rol foarte important în realizarea unui bun examen ecografic îl are alegerea tipului de sondă ţinandu-se cont de talia animalului şi de adâncimea (profunzimea) zonei de investigat. Scăderea frecvenţei sondei se asociază cu o creştere a penetrării ultrasunetelor, dar în acelaşi timp o reducere a rezoluţiei.
Contenţia animalului se realizează în poziţii diferite în funcţie de tipul de examinare. În general la animalele de companie se recomandă poziţia decubitelor (în special decubitul dorsal deoarece permite abordarea întregii zone abdominale).
Există şi situaţii când pentru investigarea unor organe din cavitatea abdominală se poate recurge la o abordare a acestora printr-un spaţiu intercostal (spre exemplu investigarea ficatului şi a vezicii biliare).
Pentru examinarea ecografică a cordului este de preferat ca animalul să fie contenţionat în poziţie patrupodală iar abordarea cordului să se realizeze prin zona intercostală.
La animalele de talie mică, abordarea ecografică a organelor din cavitatea toracică se poate realiza şi prin examinarea transdiafragmatică, cu animalul în decubit dorsal şi cu orientarea sondei în sens cranio-ventral. În anumite situaţii examenul ecografic se poate realiza şi în decubit lateral sau chiar în poziţie patrupodală (dacă animalul nu este liniştit şi nu păstrează decubitul).
Contenţia animalului se realizează în poziţii diferite în funcţie de tipul de examinare. În general la animalele de companie se recomandă poziţia decubitelor (în special decubitul dorsal deoarece permite abordarea întregii zone abdominale).
Există şi situaţii când pentru investigarea unor organe din cavitatea abdominală se poate recurge la o abordare a acestora printr-un spaţiu intercostal (spre exemplu investigarea ficatului şi a vezicii biliare).
Pentru examinarea ecografică a cordului este de preferat ca animalul să fie contenţionat în poziţie patrupodală iar abordarea cordului să se realizeze prin zona intercostală.
La animalele de talie mică, abordarea ecografică a organelor din cavitatea toracică se poate realiza şi prin examinarea transdiafragmatică, cu animalul în decubit dorsal şi cu orientarea sondei în sens cranio-ventral. În anumite situaţii examenul ecografic se poate realiza şi în decubit lateral sau chiar în poziţie patrupodală (dacă animalul nu este liniştit şi nu păstrează decubitul).
În cazul în care animalul este retiv şi nu cooperează se poate recurge la sedarea şi chiar la tranchilizarea lui.
De obicei, abordarea diferitelor zone care ne interesează se face ţinând cont de temperamentul animalului dar şi de posibilităţile existente pentru fiecare caz în parte.
Dupa terminarea examenului ecografic , animalul va fi şters de surplusul de gel; pentru acesatǎ manopera putandu-se folosi : tifon, hârtia igienicǎ sau serveţele de hârtie.
Dr . Cristian Dana
Doctor în ştiinţe medicale
Specialitatea - Ecografie
Adult sau pui ?
Majoritatea persoanelor aleg sau vor alege un pui în loc de un câine adult. Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere că un pui se dreseaza mult mai uşor. în general, oamenii se bucură să vadă cum creşte un câine. În ciuda tuturor acestor lucruri, un câine adult poate fi o alegere ideală. Acesta are deja caracterul dezvoltat şi şi-a încheiat creşterea. În mod normal, ei au fost deja dresaţi şi nu mai fac în casă.
Exuberanţa vârstei de căţel este lăsată în urmă şi se adaptează imediat la noile circumstanţe. Dezvoltarea unui ataşament faţă de un câine adult este la fel de posibilă ca şi în cazul unui pui. Multe asociaţii chinologice au sau ar trebui sa aibǎun departament special care se ocupă cu găsirea de noi cămine pentru câini aproape sau total dezvoltaţi, care dintr-un motiv sau altul nu mai au cămine; acest lucru se poate datora multor cauze.
Indiferent de situaţie cǎinele vǎ va iubi neconditionat.
Nutriţie canină
O nutriţie adecvată poate fi considerată ca făcând parte dintre cei mai importanţi factori ce contribuie la pastrarea şi menţinerea sănătăţii fizice şi mentale a animalelor. Nutriţioniştii şi medicii veterinari sunt convinşi că doar hrana adaptată la nevoile speciale ale câinilor şi pisicilor, la dimensiunile, vârsta şi greutatea lor este cea potrivită. O masă completă trebuie să fie în primul rând o combinaţie echilibrată de ingrediente care să asigure atât proteine, grăsimi (inclusiv acizii graşi polinesaturaţi din familia omega-6 şi omega-3) şi carbohidraţi, cât şi vitamine şi minerale, în cantităţi necesare.
Descoperiri recente
Mulţi ani de cercetare efectuată de nutriţioniştii şi medicii veterinari au dus la determinarea raportului optim între sursele energiei metabolice pentru pisici şi câini. O multitudine de proiecte de cercetare au contribuit la înţelegerea modului în care pisicile şi câinii îşi selectează instinctiv proporţiile adecvate de proteine, grăsimi şi carbohidraţi, din care derivă energia vitală.
• proteine (inclusiv toţi aminoacizii esenţiali, precum argininasau taurina)
• grăsimi (inclusiv acizii graşi polinesaturaţi din familia omega-6 şi omega-3) carbohidraţi, cunoscuţi şi sub numele de zaharide (inulina prebiotică şi fibrele alimentare)
• vitamine
• minerale (macroelemente: Ca, P, K, Mg, Na şi microelemente: Fe, Cu, Se, Zn, Mn).
Pisicile şi câinii sunt carnivori şi, ca urmare, sunt adaptaţi să se hrănească cu cantităţi semnificative de proteine. Toate produsele destinate alimentaţiei carnivorelor sunt de obicei create luând-se în considerare variaţia taliei, vârsta, modul de viaţă şi condiţia fizică a pisicilor şi câinilor. Acesta este motivul pentru care în unele formule foarte specializate se includ antioxidanţi, (Ex. diferite formule pentru articulaţii sănătoase sau pentru protecţia orală şi a danturii), care sunt indispensabili pentru menţinerea formei fizice şi pentru limitarea riscului celor mai frecvente probleme de sănătate. În acelaşi timp, nu este un secret că nici o hrană nu este eficientă dacă animalele nu găsesc nici o plăcere în a o mânca. De aceea palatabilitatea joacă un rol foarte inportant în conceperea diferitelor tipuri de mancaruri pentru pisici şi căini.
Cercetări în domeniul nutriţiei
Pe de altă parte, la începutul anilor '80, cercetarea a fost bazată pe nevoile nutriţionale ale animalelor în strânsă legătură cu stadiul de dezvoltare şi cu modul lor de viaţă. Acum dorinţa cercetătorilor este aceea de a găsi un tip de hrană care nu numai să contribuie la menţine rea sănătăţii, dar care să asigure şi protecţie împotriva bolilor şi chiar să aibă impact asupra prelungirii speranţei de viaţă.
Câinii şi pisicile ar trebui să primească hrană care să conţină următorii şase nutrienţi principali: apă, proteine, grăsimi, carbohidraţi, vitamine şi minerale. Fiecare nutrient în parte joacă un rol spe cific în organismul animalelor.
• Apa este unul dintre ingredientele cheie, deoare ce serveşte ca mijloc de vehiculare a substanţelor, influenţează digestia nutrienţilor şi excreţia metaboliţilor. Acţionează ca un solvent pentru multe substanţe bioactive, acţionează în reglarea temperaturii şi ia parte la hidroliză ( reacţie biochimică esenţială în organism).
• Proteinele sunt elementele constitutive princi pale din organism şi furnizează energie. Multe enzime şi hormoni care sunt responsabili pentru funcţiile fiziologice şi metabolice de bază ale organismului (insulina) sunt de asemenea tot proteine.
• Grăsimile reprezintă cea mai eficientă sursă de energie pentru organism, deoarece un gram de grăsime furnizează dublul caloriilor pe care le poate furniza un gram de proteine sau de carbo hidraţi. Fosfolipidele (un anumit tip de grăsimi) constituie unul dintre cele mai importante ele mente din pereţii şi membranele celulelor. Grăsimea tapetează corpul şi protejează organele.
• Carbohidraţii pot fi împărţiţi în digestibili (amidonul din orez) care sunt folosiţi ca o sursă de energie disponibilă uşor şi nedigestibili (fibrele alimentare) care joacă un rol important în men ţinerea funcţionării adecvate a tractului digestiv prin influenţarea motilităţii intestinale.
• Vitaminele participă la multe procese metabolice şi enzimatice din organism, menţinându-i funcţionarea normală. Vitaminele sunt ori hidrosolubile (C, B), ori liposolubile (A, D, E, K). Elementele minerale iau parte la toate procesele care au loc într-un organism şi pot fi folosite, printre altele, ca elemente constitutive (calciul, fosforul din oase). Ele participă la apărarea or ganismului împotriva substanţelor dăunătoare prin susţinerea sistemului imunitar (seleniu), transportul oxigenului în sânge (fier) sau la regenerarea pielii (zinc). 
Fiecare element din hrană joacă un rol strict definit şi permite organismelor animalelor să funcţioneze adecvat. Proporţiile echilibrate dintre elementele principale contribuie nu numai la menţinerea sănătăţii şi condiţiei fizice bune ale animalelor, dar şi la asigurarea unui gust plăcut.
Când introduceţi un nou tip de hrană în alimentaţia animalului dumneavoastră de companie, ar trebui s-o faceţi treptat, crescând cantitatea pe o perioadă de câteva zile, în acelaşi timp scăzând cantitatea de hrană pe care i-o ofereaţi înainte. Acest lucru ajută la minimizarea posibilului impact negativ asupra organismului animalului de companie. Câinii şi pisicile nu ar trebui să primească drept hrană resturi de mâncare destinată oamenilor, deoarece acestea nu sunt adecvate pentru animale. Mai mult, mâncarea destinată oamenilor conţine tot felul de condimente şi aditivi care pot afecta în mod negativ sănătatea animalelor, provocând chiar unele boli - de exemplu ceapa sau usturoiul pot provoca anemie, iar ciocolata poate fi chiar otrăvitoare pentru ei.
De asemenea, este extrem de important de reţinut că trebuie să asigurăm animalelor de companie, apă curată şi proaspătă la discreţie.
Raportul dintre lungimea tractului lor digestiv şi lungimea corpului este de 6:1, în timp ce la pisici, care sunt strict carnivore, raportul este de 4:1. Aceasta înseamnă că hranei ingerate de câini îi ia mai mult timp să străbată tractul digestiv, ceea ce creşte probabilitatea folosirii ingredientelor din plante găsite în hrană.
Regulile pentru nutriţia puilor de pisică sunt ase mănătoare cu cele referitoare la puii de câine. Puilor de pisică nu ar trebui să li se administreze produse destinate animalelor adulte, ci produse special create pentru a le satisface nevoile. Puii de pisică ar trebui să primească hrană cu conţinut adecvat de taurină şi proteine, diferită de hrana pentru pisicile adulte. Deşi majoritatea pisicilor par că au ajuns la maturitate la vârsta de 5-6 luni, este important de reţinut că organismul lor continuă să se dezvolte, că oasele se întăresc, iar muşchii, dinţii, sistemul nervos şi sistemul imunitar sunt încă în curs de maturizare până la vârsta de aproximativ 12 luni. Dat fiind că puii de pisică cresc foarte repede şi asimilează mai repede hrana decât câinii sau puii de câine, hrana pentru puii de pisică poate fi lăsată permanent la dispoziţia lor, pentru ca ei să se hrănească cum şi când doresc (ad libidum). Puii de pisică au nevoie şi de alţi nutrienţi. Ei au nevoie de 3 ori mai multă vitamina E şi de 9 ori mai mult fosfor decât pisicile adulte. De aceea, ei ar trebui hrăniţi întotdeauna cu produse special create pentru puii de pisică, deoarece acestea sunt preparate în acord cu toate nevoile specifice de energie şi de nutrienţi esenţiali.
Câinii nu ar trebui hrăniţi cu gustări destinate oamenilor - acestea sunt nesănătoase pentru animale, deoarece conţin prea multe grăsimi, sare şi condimente, în anumite momente din viaţă, nevoile de energie ale câinilor adulţi pot creşte dramatic (condiţii de temperatură scăzută, hrănirea nou-născuţilor, gestaţia).Aceste nevoi trebuie luate în considerare în selectarea alimentaţiei şi în calcularea cantităţii de hrană ce va fi administrată. De exemplu, o căţea în lactaţie poate avea nevoie de până la de 3 ori mai multă energie, ca atare i se poate administra hrană destinată câinilor în creştere, pentru a mări cantitatea de calorii asigurată de fiecare masă.
Momentul în care câinii şi pisicile ajung la maturitate depinde în mare măsură de talia şi rasa lor. Ca urmare este imposibil de stabilit o anumită vârstă de la care să înceapă să primească hrană pentru seniori. Totuşi, animalele de companie sunt în general considerate „senioare" atunci când încep ultima treime din viaţa lor. 
Hrana pentru câinii seniori ar trebui să aibă o valoare energetică uşor diminuată. S-a stabilit că, datorită metabolismului mai lent, nevoia câinilor seniori de energie care să le permită menţinerea unei mase cor porale constante este cu aproximativ 20% mai scăzută decât la câinii în vârstă de 1-2 ani cu o masă corporală asemănătoare. Ca rezultat, câinii seniori sunt mai predispuşi să depoziteze grăsime şi să devină suprapon derali, dat fiind că au o activitate fizică mai scăzută şi pierd din ţesutul muscular. Acest lucru, corelat cu creşterea în greutate, exercită presiune suplimentară asupra articulaţiilor şi poate duce la rigiditate şi la probleme ale articulaţiilor. Simţurile lor nu mai sunt aşa de ascuţite pe cât obişnuiau să fie odată şi sistemul imunitar s-ar putea să fie mai puţin puternic. De aceea este esenţial să îi ajutăm să ducă o viaţă mai fericită şi să le asigurăm nutriţia care poate să le încetinească semnele îmbătrânirii.
Proteinele de bună calitate, uşor de digerat (care produc mai puţini metaboliţi, protejând rinichii, şi sunt mai delicate cu tractul digestiv) sunt necesare pentru a proteja muşchii şi ţesutul osos, pentru a preveni reducerea masei corporale fără grăsime şi pentru a asigura elementele constitutive necesare regenerării. Reducerea grăsimilor ajută la prevenirea creşterii în greutate, în timp ce nivelurile crescute de antioxidanţi ajută la prevenirea distrugerii ADN-ului şi susţin funcţionarea sănătoasă a sistemului imunitar. Condroitina sau glucozamina sunt recomandate pentru a ajuta la menţinerea mobilităţii articulaţiilor.
Reguli generale
Câinii şi pisicile ar trebui să primească hrană care să conţină următorii şase nutrienţi principali: apă, proteine, grăsimi, carbohidraţi, vitamine şi minerale. Fiecare nutrient în parte joacă un rol spe cific în organismul animalelor.
• Proteinele sunt elementele constitutive princi pale din organism şi furnizează energie. Multe enzime şi hormoni care sunt responsabili pentru funcţiile fiziologice şi metabolice de bază ale organismului (insulina) sunt de asemenea tot proteine.
• Grăsimile reprezintă cea mai eficientă sursă de energie pentru organism, deoarece un gram de grăsime furnizează dublul caloriilor pe care le poate furniza un gram de proteine sau de carbo hidraţi. Fosfolipidele (un anumit tip de grăsimi) constituie unul dintre cele mai importante ele mente din pereţii şi membranele celulelor. Grăsimea tapetează corpul şi protejează organele.
• Carbohidraţii pot fi împărţiţi în digestibili (amidonul din orez) care sunt folosiţi ca o sursă de energie disponibilă uşor şi nedigestibili (fibrele alimentare) care joacă un rol important în men ţinerea funcţionării adecvate a tractului digestiv prin influenţarea motilităţii intestinale.
• Vitaminele participă la multe procese metabolice şi enzimatice din organism, menţinându-i funcţionarea normală. Vitaminele sunt ori hidrosolubile (C, B), ori liposolubile (A, D, E, K). Elementele minerale iau parte la toate procesele care au loc într-un organism şi pot fi folosite, printre altele, ca elemente constitutive (calciul, fosforul din oase). Ele participă la apărarea or ganismului împotriva substanţelor dăunătoare prin susţinerea sistemului imunitar (seleniu), transportul oxigenului în sânge (fier) sau la regenerarea pielii (zinc).
Când introduceţi un nou tip de hrană în alimentaţia animalului dumneavoastră de companie, ar trebui s-o faceţi treptat, crescând cantitatea pe o perioadă de câteva zile, în acelaşi timp scăzând cantitatea de hrană pe care i-o ofereaţi înainte. Acest lucru ajută la minimizarea posibilului impact negativ asupra organismului animalului de companie. Câinii şi pisicile nu ar trebui să primească drept hrană resturi de mâncare destinată oamenilor, deoarece acestea nu sunt adecvate pentru animale. Mai mult, mâncarea destinată oamenilor conţine tot felul de condimente şi aditivi care pot afecta în mod negativ sănătatea animalelor, provocând chiar unele boli - de exemplu ceapa sau usturoiul pot provoca anemie, iar ciocolata poate fi chiar otrăvitoare pentru ei.
De asemenea, este extrem de important de reţinut că trebuie să asigurăm animalelor de companie, apă curată şi proaspătă la discreţie.
Diferenţe nutriţionale între necesarul căinilor şi al pisicilor
Câini
Câinii s-au adaptat în timpul unei lungi perioade de domesticire şi trăiesc în preajma oamenilor. Sistemul lor digestiv este mai flexibil în abilitatea de a transforma toţi nutrienţii de bază (proteine, grăsimi şi carbohidraţi) pentru satisfacerea nevoilor metabolice. Acest lucru înseamnă că ei sunt mai capabili de a utiliza carbohidraţii din alimentaţia lor decât animalele strict carnivore.
Câteva din comportamentele legate de felul în care se hrănesc rezultă tot din firea câinilor. Dacă au acces la hrană, câinii o vor mânca în cele mai mari cantităţi posibile şi pot chiar manifesta tendinţe de „a ascunde" hrana în diverse locuri pentru a avea acces la ea mai târziu. Interesant de ştiut, câinii pot distinge gustul dulce (pe când pisicile nu pot), dar dacă nu intră în contact cu acest gust de la vârste timpurii, este posibil să nu le placă. Câinii nu ar trebui să fie hrăniţi cu dulciuri, din cauza riscului de diabet şi a toxicităţii(ciocolata).
Pisici
În comparaţie cu câinii, pisicile necesită o alimentaţie mai bogată în proteină animală, deoarece organismul lor manifestă o activitate limitată a enzimelor catalitice implicate în metabolismul aminoacizilor. Important de ştiut e faptul că pisicile folosesc aminoacizii derivaţi din proteine nu doar pentru sinteza de proteine, ci şi pentru producerea de glucoza, deoarece abilitatea lor de utilizare a carbohidraţilor din hrană este limitată.
Proteinele din hrană sunt descompuse în tractul digestiv în aminoacizi, pentru a fi folosiţi în producerea substanţelor necesare (hormoni, enzime) pentru metabolismul ţesuturilor, vindecare şi regenerare. Datorită caracteristicilor specifice ale metabolismului lor, pisicile trebuie să primească o hrană care să conţină taurină şi acizi graşi polinesaturaţi (din familia omega-6 şi omega-3). Aceşti nutrienţi sunt găsiţi în stare naturală doar în proteinele de origine animală şi trebuie să fie suplimentaţi în hrana preparată pentru animalele de companie. 
O caracteristică a pisicilor este aceea că ele mănâncă hrana doar în porţii mici, pe toată durata zilei, chiar şi noaptea. Acest lucru are un efect pozitiv asupra metabolismului lor şi reproduce îndeaproape comportamentul lor natural de hrănire. De asemenea, acest lucru are efecte pozitive asupra tractului lor digestiv, deoarece ajută la menţinerea unei bune funcţionări şi motilităţi a intestinelor.
Este important de reţinut că pauza dintre mesele pisicilor nu trebuie, sub nici o formă, să depăşească circa două zile întregi. După o asemenea perioadă de timp fără hrană pot apărea câteva schimbări patologice periculoase în ficatul şi în intestinul lor subţire. Chiar şi o pisică ce trăieşte în casă şi beneficiază de o alimentaţie regulată şi echilibrată îşi poate păstra instinctele de vânător. De aceea, pisicilor le place să simuleze că vânează jucăriile din casă şi câteodată pot chiar vâna atunci când sunt afară.
Nutriţia în functie de vârsta şi starea fiziologică
Deabia în anii 70 ,nevoile speciale ale animalelor cu diverse moduri de viaţă şi aflate în diferite stadii de dezvoltare au fost înţelese şi implementate în produsele de hrană pentru animalele. De atunci, cunoştinţele despre nevoile nutriţionale ale pisicilor şi câinilor în diferite condiţii fiziologice şi în diferite stadii de viaţă au avansat uimitor.
Puii de câine
Nutriţia câinilor în creştere este o problemă complexă, deoarece nevoile lor nutriţionale diferă în mare măsură de cele ale câinilor adulţi. Trebuie luată în considerare talia fiecărei rase de câini, deoarece aceasta determină cantitatea de hrană ingerată şi perioada de timp în care trebuie administrată hrana pentru juniori.
Puii aparţinând unor rase de talie mică ajung la maturitate mai repede şi pot primi hrană pentru câini adulţi odată ajunşi la vârsta de un an, în timp ce puii ce aparţin unor rase de talie mare au nevoie de hrană destinată câinilor în creştere în primele 18-24 luni de viaţă.În general, animalele tinere au o nevoie mai mare de nutrienţi necesari pentru creşterea şi dezvoltarea sănătoasă şi nevoi de energie mai mari (per kilogram de masă corporală). Puii au nevoie de 2 până la 4 ori mai multe calorii, de 6 ori mai multe proteine, de 11 ori mai mult calciu şi de 9 ori mai mult fosfor decât un câine adult cu aceeaşi greutate. De aceea, ei trebuie să fie hrăniţi mai degrabă cu produse speciale pentru pui, deoarece acestea sunt preparate în conformitate cu toate nevoile specifice de energie şi de nutrienţi esenţiali, decât cu o cantitate mai mare de hrană pentru adulţi.
Dat fiind că stomacul lor este comparativ mai mic, puii ar trebui să primească câteva mese pe zi şi frecvenţa acestora ar trebui să descrească treptat, pe măsură ce puii înaintează în vârstă. Cu toate acestea, animalele în creştere nu trebuie hrănite în exces, deoarece acest lucru poate conduce mai târziu la obezitate, ceea ce le poate chiar reduce speranţa de viaţă.
Puii de pisică
Câinii adulţi
Nevoile nutriţionale ale câinilor adulţi sunt calculate pe baza greutăţii lor corporale metabolice optime şi în raport cu modul lor de viaţă.
Acestea sunt apoi traduse în „ghidul de hrănire" al produsului. Animalul dumneavoastră de companie ar trebui întotdeauna hrănit în concordanţă cu „ghidul de alimentaţie" al produsului, dar şi ţinând cont de modul său de viaţă (câinii mai puţin activi ar trebui să primească o cantitate mai mică de hrană, cei mai activi pot avea nevoie de o cantitate mai mare). Hrănirea în exces poate duce la obezitate şi îi poate reduce cheful de viaţă sau chiar speranţa de viaţă. Bazată pe comportamentul natural de hrănire al câinilor, porţia zilnică de hrană ar trebui administrată în una, cel mult două mese pe zi.
Gustările şi delicatesele au însemnătatea lor, nu doar datorită gustului lor,ci şi pentru sănătatea câinilor (de exemplu gustările pentru igiena orală), dar în cazul în care ele fac parte din alimentaţia zilnică, trebuie întotdeauna luată în considerare valoarea lor energetică. Pentru a vă asigura că masa zilnică este echilibrată şi completă,gustările şi „recompensele" nu ar trebui să depăşească 5% din cantitatea zilnică de calorii.
Pisicile adulte
Necesităţile nutriţionale ale pisicilor adulte sunt calculate pe baza greutăţii lor corporale - atât a celei reale, cât şi a celei optime - luând în considerare modul lor de viaţă. în general ele au nevoie de 45 până la 90 de kcal per kilogram pe zi. Acest calcul este deja luat în considere în ghidurile de hrănire ale produselor complete pentru animalele de companie, realizate pentru diferite moduri de viaţă. Aceste ghiduri ar trebui să fie consultate întotdeauna, pentru evitarea atât a excesului de hrană, cât şi a subnutriţiei.
Trebuie acordată o atenţie specială pisicilor care trăiesc în casă şi celor sterilizate, deoarece sunt animale de companie cu activitate fizica limitată şi cel mai mic exces de hrană poate duce la obezitate, ceea ce măreşte riscul de diabet, determină probleme ale pielii sau boli ale tractului urinar. Totuşi, pisicile, spre deosebire de câini, îşi consumă hrana de-a lungul zilei şi chiar şi noaptea, fapt ce stă la baza teoriei că ele ar trebui să aibă cantitatea de hrană împărţita în mai multe mese pe parcursul întregii zile.
Deoarece pisicile în lactaţie necesită de până la 4 ori mai multă energie decât pisicile adulte, se recomandă ca ele să aibă acces la hrană tot timpul. Hrana poate consta în hrană pentru pui de pisică în creştere, deoarece aceasta conţine mai multe calorii şi mai mult calciu şi fosfor, ambele necesare pentru lactaţie.
Câinii hipersensibili
Sensibilitatea la alimente sau alergiile sunt cauzate de o reacţie exagerată a sistemului imunitar la anumite proteine din alimentaţie. La câini, cele mai întâlnite simptome includ reacţii cutanate şi diaree (ocazional vomă). Schimbarea alimentaţiei poate fi extrem de folositoare pentru a scăpa de aceste simptome. în general, este recomandată alegerea unei alimentaţii care conţine ingrediente uşor de digerat (carne de miel, orez).
O alimentaţie ideală ar trebui să conţină un număr limitat de surse de proteine sau carbohidraţi. în cazul unei adevărate alergii, o alimentaţie care conţine doar ingrediente noi (cu care câinele nu a intrat în contact până în momentul respectiv) este benefică. Altminteri, este recomandată alegerea unei alimentaţii care nu conţine ingrediente ce sunt în mod normal asociate cu alergiile animalului de companie, de exemplu o alimentaţie fără gluten din grâu, lapte, ouă, soia şi fără coloranţi.
Câinii şi pisicile obeze (sau cu predispoziţie)
Menţinerea unei mase corporale adecvate este esenţială pentru funcţionarea normală a organismului animalelor. Obezitatea este cel mai important factor care contribuie la apariţia multor boli periculoase, precum diabetul sau artrita.
Din acest motiv, este importantă menţinerea unei greutăţi optime constante a animalului, în special în cazul câinilor şi pisicilor cu activitate fizică redusă sau a celor sterilizaţi, în cazul acestor animale este deosebit de important să fim atenţi la cantitatea de calorii consumată de ele în hrană - incluzând aici şi gustările sau recompensele. Dar hrănirea în cantităţi mai mici decât cele recomandate într-o dietă standard poate cauza probleme, deoarece înseamnă o absorbţie mai scăzută a nutrienţilor cheie, precum vitaminele şi mineralele. De asemenea, obezitatea produce un comportament nedorit la animale - „cerşitul" şi îi determină pe stăpâni să le ofere gustări şi recompense.
Câinii seniori
În ceea ce priveşte pisicile, acest lucru se întâmplă în jurul vârstei de 8 ani. în cazul câinilor, situaţia este mai complicată deoarece depinde atât de talie, cât şi de rasă. Câinii din rasele mici sunt consideraţi seniori în jurul vârstei de 10 ani, în timp ce câinii din rasele mari devin seniori mai devreme, şi anume începând cu al şaselea an de viaţă.
Proteinele de bună calitate, uşor de digerat (care produc mai puţini metaboliţi, protejând rinichii, şi sunt mai delicate cu tractul digestiv) sunt necesare pentru a proteja muşchii şi ţesutul osos, pentru a preveni reducerea masei corporale fără grăsime şi pentru a asigura elementele constitutive necesare regenerării. Reducerea grăsimilor ajută la prevenirea creşterii în greutate, în timp ce nivelurile crescute de antioxidanţi ajută la prevenirea distrugerii ADN-ului şi susţin funcţionarea sănătoasă a sistemului imunitar. Condroitina sau glucozamina sunt recomandate pentru a ajuta la menţinerea mobilităţii articulaţiilor.
Adaptarea hranei în funţie de talia câinilor
Câinii diferă mult între ei când vine vorba de greutate şi dimensiuni. Câinele este specia cu cea mai mare variaţie din lume în ceea ce priveşte greutatea şi dimensiunile - de la Chihuahua caffpoate cântări mai puţin de 1 kg, la St. Bernard care poate cântări aproape 100 kg.
Câinii din rasele de talie mică
Câinii din rasele de talie mică ating atât greutatea corporală ideală, cât şi maturitatea mai repede. De aceea, ei ar trebui să primească hrană pentru câini adulţi în jurul vârstei de 12 luni, mult mai devreme decât câinii din rasele de talie mare. Rasele de talie mică necesită relativ mai multă energie per kilogram de masă cor porală decât cei din rasele de talie mare, ceea ce este valabil şi pentru puii de câini din rasele de talie mică. Pentru a oferi nutrienţii necesari în proporţii ideale atât puilor de câini din rasele de talie mică, cât şi celor din rasele de talie mare, valorile nutrienţilor (de exemplu calciu, fosfor, vitamine) se calculează pe baza necesităţilor energetice. De aceea, este esenţial să fie urmate recomandările de hrănire pentru categoria de greutate ţintă a tânărului animal de companie - chiar dacă un pui de câine din rase de talie mică necesită mai multă hrană (per kilogram de greutate corporală) decât unul din rasele de talie mare. Rasele de talie mică şi medie au o speranţă de viaţă mai Îndelungată decât cele de talie mare. Ca rezultat, vârsta bătrâneţii este în general clasificată ca fiind ultima treime din viaţa unui animal de companie. Rasele de talie mică ar trebui să consume hrană pentru adulţi o perioadă mai lungă decât rasele de talie mare - până la vârsta de circa 10 ani.
Câinii din rasele de talie medie
Câinii din rasele de talie medie au necesităţi nutriţionale specifice, diferite de necesităţile câinilor din rasele de talie mare sau mică. Activitatea lor variază chiar în cadrul grupului din care fac parte - există câini ţinuţi mai mult în casă, precum şi rase cu o activitate intensă. Luând in considerare aceste cerinţe variate, hrana oferită trebuie să suplineasca aceste necesităţi.
Câinii din rasele de talie mare
Dinamica stadiilor de viaţă ale câinilor din rasele de talie mare diferă semnificativ de dinamica altor rase. Creşterea şi atingerea stadiului de adult este mult mai lungă (18-24 luni) şi perioada de adult este mult mai scurtă decât cea a câinilor din rasele de talie mică şi medie (câinii din rasele de talie mare sunt consi deraţi seniori la vârsta de 7 ani). în faza de creştere, prevenirea câştigului în greutate (prin controlul atent al porţiei de hrană zilnică) şi furnizarea nutrienţilor importanţi în proporţii adecvate, este de importanţă crucială pentru menţinerea greutăţii corporale optime, prevenind obezitatea şi afecţiunile articulaţiilor în perioada următoare a vieţii. 
Ca rezultat, ingerarea zilnică a nutrienţilor de către puii de câine din rasele de talie mare poate fi perfect adaptată. Ei vor primi un pic mai puţini energizanţi, mai puţine grăsimi şi, de asemenea, un pic mai puţin calciu per kilogram de greutate corporală decât puii de câini din rasele de talie mică şi medie. Aceasta ajută la prevenirea excesului de hrănire sau a subnutriţiei, ambele având un impact negativ în primul stadiu de viaţă asupra stării generale a sănătăţii în stadiul de adult, şi anume o dezvoltare necorespunzătoare a sistemu lui osos, probleme articulare sau susceptibilitat
Cu ce hrănim câinele sau pisica
Pentru a avea un câine sau o pisică sănătoasă si pentru a evita aparitia diferitelor boli cauzate de alimentatia necorespunzătoare trebuie să administrăm animalelor o hrană echilibrată, care să furnizeze organismului energia si elementele nutritive esentiale. Aceasta se adapteaza în functie de etapa de dezvoltare, stilul de viată, starea fiziologică sau patologică a animalului.
Proprietarul poate decide, tinând cont de sfatul medicului veterinar, ce tip de hrană oferă animalului: hrană preparată în casă, hrană uscată sau conserve.
Proprietarul poate decide, tinând cont de sfatul medicului veterinar, ce tip de hrană oferă animalului: hrană preparată în casă, hrană uscată sau conserve.
Hrana preparată în casă, spre deosebire de celelalte două tipuri, prezintă o serie de dezavantaje cum ar fi:
- dificultatea obtinerii unui raport corespunzător între diverse substante nutritive necesare organismului
- se alterează repede
- necesită destul de mult timp si muncă pentru proprietar
Hrana uscată completă satisface nevoile nutritive ale animalului, fiind totodată foarte comodă pentru proprietar. Fiind uscată se poate depozita timp îndelungat si nus e alterează, administrarea făcându-se la discretie sau sub formă de ratie. În cazul alimentatiei cu acest tip de hrană animalul trebuie să aibă permanent apă la dispozitie.
Hrana uscată completă se găseste în comert sub formă de produse diferentiate în functie de vîrstă (pentru pui, adulti sau bătrâni), stare fiziologică (gestatie, lactatie, activitate intensă), talie sau rasă. Cu cât tipul de hrană se adresează unei categorii mai restrânse, cu atât mai mult avem certitudinea că asigurăm animalului toate substantele nutritive si energetice, vitaminele si oligoelementele necesare în etapa respectivă.
Hrana din conserve are avantajul unui gust plăcut, este usor de administrat si se poate combina cu diverse alte suporturi: paste făinoase, orez sau alte cereale. Dezavantajul conservelor constă în valabilitatea mai mică fată de celelalte două tipuri, nefiind apreciată de animalele mofturoase sau acre au fost hrănite o perioadă îndelungată cu alt tip de hrană.
Ideal este să încercăm să obisnuim puiul de mic cu acest tip de hrană. În acest fel îi vom putea asigura o alimentatie corectă toată viata, adaptând tipul de hrană uscată utilizată în functie de etapa de dezvoltare a animalului si putând să-i oferim dieta corespunzătoare în cazul în care intervine o boală.
Din păcate există numeroase boli de origine nutritională (produse de o alimentatie necorespunzătoare) cum ar fi: obezitatea, demineralizarea osoasă la pui, dermatită de origine alimentară, colită, insuficientă hepato-renală.
Asadar, este foarte important ca proprietarul să inteleagă că, pentru a avea un animal sănătos, trebuie uneori să-i restrictioneze plăcerile culinare si să-l hrănească cu ceea ce îi recomandă doctorul veterinar.
Câinele şi căţelul !
"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.
-------
| |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
